Peptidele, ca ingrediente cosmetice, se află în topul tendințelor din industria cosmetică a ultimilor ani și aceasta pe bună dreptate. Ce sunt, însă, și cum contribuie acestea la sănătatea și frumusețea pielii?
Întâi de toate, trebuie spus că peptidele apar în mod natural în piele, fiind lanțuri scurte de aminoacizi care intră în structura proteinelor din țesuturile organismului, inclusiv a proteinelor specifice arhitecturii pielii, precum colagenul, elastina sau keratina, responsabile de aspectul și tonusul pielii. Procesul de reglare, de către peptide, a activității celulare încetinește, însă, considerabil odată cu înaintarea în vârstă, iar efectele sunt vizibile pe piele.
Colagenul, spre exemplu (cea mai importantă proteină pentru piele, dat fiind faptul că până la 80% din structura pielii este alcătuită din aceasta), se compune din trei lanțuri polipeptidice, astfel că adăugarea peptidelor specifice în produsele cosmetice poate stimula pielea să sintetizeze colagen, iar odată cu aceasta, să confere tenului un aspect mai ferm, mai elastic, mai tânăr.
Spre deosebire de proteine, peptidele, având dimensiuni mai mici, sunt mult mai ușor asimilabile în celulele pielii, efectul fiind rapid și puternic. De aici rezultă preferința pentru alegerea cosmeticelor pe bază de peptide, acestea acționând pe multiple planuri, trimițând „semnale” celulelor pielii, pentru a îndeplini procese specifice, în vederea prevenirii degradării dermei în urma procesului de îmbătrânire și ameliorării aspectului tenului.
Peptidele utilizate în produsele Tivona prezintă o puternică acțiune antirid, prin stimularea sintezei componentelor structurale majore ale matricei dermice (colagen, fibronectină, acid hialuronic, laminina), contribuind la îmbunătățirea arhitecturii și reliefului pielii, la reducerea aspectului de piele lăsată și a profunzimii ridurilor și la refermizarea tenului, menținând un aspect neted, elastic, hidratat și sănătos al acestuia.
Beneficiile peptidelor sunt maximizate, în produsele noastre, prin asocierea mai multor tipuri de peptide complementare, în cadrul unui „cocktail” peptidic, dar și de completarea formulelor cosmetice cu alte ingrediente care le potențează efectele benefice, cum ar fi acidul hialuronic, vitamine și fracțiuni active cu rol antirid, obținute din diferite plante.
În concluzie, peptidele sunt ingrediente esențiale pentru sănătatea și frumusețea pielii, iar produsele cosmetice care le conțin ar trebui să facă parte din rutina zilnică de îngrijire.